Home Uncategorized Ce este opera? Știați că în Cluj Napoca s-a deschis prima operă din România? Care sunt cele mai consacrate 5 piese de operă care trebuie văzute în acestă viață?

Ce este opera? Știați că în Cluj Napoca s-a deschis prima operă din România? Care sunt cele mai consacrate 5 piese de operă care trebuie văzute în acestă viață?

octombrie 6, 2017

Scopul acestui articol este ca tu să afli răspunsul la aceste întrebări, apoi să treci la acțiune și să participi la aceste capodopere care transcend timpul.

  1. De unde provine opera și unde a fost înfințată prima instituție de operă din România?

Operă (din italiană opera in musica, „lucrare muzicală“) este un termen desemnând din anul 1639 un gen muzical ca o formă de teatru, fiind deseori denumită teatru liric, în care întreaga acțiune se desfășoară total sau predominant utilizând muzică și cântat. Mai târziu va fi denumită la fel de asemenea și clădirea operei (locul unde se interpretează sau Instituția producătoare) cât și ansamblul teatral care o interpretează. Opera utilizează multe din elementele teatrului vorbit sau dramatic, precum ar fi scenariul, costumele, decorurile, mișcarea scenică și interpretarea. În ciuda acestor asemănări, interpreții operei trebuie să posede în primul rând calități vocale deosebite, care conferă genului muzical identitatea sa definitorie.

Întrucât mesajul operei este transmis preponderent prin muzică, la calitățile vocale primordiale ale interpreților se adaugă întotdeauna un ansamblu de instrumentiști de acompaniament al cărui complexitate poate varia între a unui ansamblu minimal, de tipul unui trio, cvartet sau cvintet, până la o orchestră simfonică completă. Uneori, și în special în cazul operei franceze, pentru cea mai mare parte a istoriei sale, spectacolul de opera include și ample scene de balet.

Opera s-a detașat ca gen muzical și teatral aparte în Italia anilor 1600 ca unul din produsele artistice și intelectuale ale amplei și puternic influentei mișcări artistice a barocului, dar a atins culmile sale de rafinament și perfecțiune în secolele ulterioare, al 18-lea și al 19-lea, reverberând puternic până în secolul 20, fiind generată și perpetuată mai ales de compozitorii austrieci, germani și cei italieni.

Primele spectacole de operă din România datează din sec. XVIII și au fost susținute de trupe străine. Opera Română, ca instituție, există din 1885, când era o trupă particulară, fondată de George Stephănescu. Opera Română ca instituție publică a fost înființată la Cluj Napoca în 1919, la București în 1921, la Timișoara în 1946, la Iași în 1956 etc.

  1. Opera Națională din Cluj Napoca- istoric

Opera Națională Română din Cluj și-a deschis porțile la 18 septembrie 1919, simultan cu Teatrul Național și Conservatorul de Muzică. Pe 13 – 14 mai 1920 au fost puse pe scenă 2 concerte simfonice conduse de dirijorul ceh Oskar Nedbal, inaugurarea oficială fiind însă pe 25 mai 1920 cu opera Aida de Verdi. Toate dificultățile inerente deschiderii unei astfel de instituții lirico-dramatice, cea mai veche din România, au fost depășite datorită mai multor personalități culturale de renume, cum ar fi tenorul Constantin Pavel, care a fost și primul director al instituției, dirijorul italian Egisto Tango, compozitorul Tiberiu Brediceanu și baritonul Dimitrie Popovici-Bayreuth.

Dintre marile personalități care și-au dăruit aproape întreaga activitate acestui lăcaș de cultură au fost: Lya Hubic, Dinu Bădescu, David Ohanesian, Octav Enigărescu, Ion Dacian, Tomel Spătaru, Emil Marinescu, Mihail Nasta, Ionel Tudoran, Petre Ștefănescu-Goangă, Stella Simonetti, Ana Rozsa-Vasiliu, Vasile Rabega, Elena Roman, Lya Pop, Nicu Apostolescu, Mimi Nestorescu, Niculina Mirea (soprană, fostă profesoară la Conservatorul din Cluj) etc., precum și dirijorii Anatol Chisadji, Antonin Ciolan, Constantin Bugeanu, Ionel Perlea, Jean Bobescu, Egizio Massini, Anton Ronai etc.

 

În anii ’70, perioadă în care director a fost reputata soprană Lucia Stănescu, colectivul Operei avea o valoare de necontestat, ca dovadă turneele europene din acea epocă. Dintre artiștii cu distincții și recunoaștere europeană și mondială s-au numărat: Emil Gherman (tenor), Corneliu Fânățeanu, Eugen Fânățeanu, Jean Hvorov, Constantin Zaharia (tenor), Ion Buzea (tenor), Ion Piso (tenor), Ioachim Pura (prim-balerin, fost director la teatre de operă și balet din Republica Federală Germania), Elena Penescu-Liciu (prim-balerină) și Larisa Șorban (prim-balerină și soția reputatului istoric Raoul Șorban).

Clădirea Operei este un monument istoric, aflată în atenția UNESCO. A fost construită la începutul secolului al XX-lea de către compania vieneză Fellner & Helmer, specializată în realizarea de clădiri de operă. Sala de reprezentații are o capacitate de 928 locuri.

În prezent instituția este condusă de baritonul Florin Estefan, director general.

  1. Opera Națională Cluj Napoca în prezent

Povestea teatrului liric clujean transcende timp și spațiu, revelându-se tuturor spectatorilor noștri, mici sau mari, și invitându-i să trăiască magia artei și farmecul liricului. Un teatru de repertoriu de tradiție, cu înaltă reputație internațională, Opera Națională Română din Cluj-Napoca pășește în întâmpinarea publicului printr-un portofoliu complet de creații operistice dintre cele mai distinse, apreciate și îndrăgite, armonios așezate pe portativ de compozitori ai tuturor timpurilor.

PUBLICUL LARG, IUBITOR DE OPERĂ

Publicul matur, ce poartă o profundă pasiune pentru universul liric, va regăsi cu încântare în repertoriul nostru toate titlurile pe care este obișnuit să le urmărească în sala noastră de spectacole, ce îl poartă printre partiturile lui Giuseppe Verdi, W. A. Mozart, Giacomo Puccini, Richard Wagner, Jules Massenet, Gaetano Donizetti, Gioachino Rossini, Léo Delibes și mulți alții.

PUBLICUL TÂNĂR ȘI MICII SPECTATORI

Micii spectatori sunt, la rândul lor, poftiți să ne descopere printre labirinturile vechiului teatru, din sala de spectacol și de după cortină. O lume fascinantă strălucește în mii de culori în fața lor, cu fiecare spectacol dedicat copiilor și tinerilor, de la „Spărgătorul de nuci”, la „Fata babei și fata moșului”, ori „Peter Pan”, care le dezvăluie repertoriul liric universal și autohton, pentru a prinde drag de operă. Iar dacă spectacolele le trezesc apetitul și curiozitatea pentru artă, invitațiile noastre mai puțin convenționale, la Zilele Porților Deschise Micilor Spectatori, sunt organizate tocmai din dorința de a ne dezvălui arta de la prima ei sclipire, până la ultimul detaliu aranjat pe scenă.

  1. Topul celor mai consecrate 5 piese de operă care trebuie văzute în acestă viață
  • La Bohème (Boema) de Giacomo Puccini

La bohème  (Boema) este o operă în patru acte cu muzica compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème” de Henri Murger.

Premiera operei a avut loc la Torino, „Teatrul Regio”, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale.

Actul I

Locul: Într-o mansardă

Patru prieteni – poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline – își împart bucuriile și grijile cotidiene într-o mansardă pariziană. Este ajunul Crăciunului și buna dispoziție le este tulburată de apariția proprietarului, venit să ceară chiria. Cei patru reușesc să-l gonească și decid să-și petreacă restul serii la cafeneaua Momus. Nevoit să zăbovească acasă câteva minute, Rodolfo primește vizita inopinată a vecinei Mimi. Cei doi se plac, își mărturisesc iubirea și pleacă împreună spre cafenea.

Actul II

Locul: Cartierul Latin, cafeneaua Momus

Sărbătoarea Crăciunului este în toi la cafeneaua Momus. Mimi se integrează perfect în grupul de prieteni. Comportamentul gălăgios al Musettei, fosta iubită a lui Marcello și actuala amantă a bătrânului Alcindoro, tensionează puțin atmosfera. Musetta îl recucerește pe Marcello și totul reintră în normal.

Actul III

Locul: Barrière d’Enfer

Mimi, nemulțumită de evoluția relației sale cu Rodolfo, se confesează lui Marcello, pentru ca mai apoi, ascunsă în apropiere, să afle adevarata cauză a atitudinii iubitului său. Grav bolnavă de plămâni, la un pas de moarte, Mimi ar trebui (în concepția lui Rodolfo) să-și găsească un protector bogat pentru a se salva. Trista despărțire a celor doi este întreruptă de inerentele dispute dintre Marcello și Musetta.

Actul IV

Locul: În mansardă

Rodolfo și Marcello încearcă să se dedice creației, dar gândul le zboară spre iubitele lor. Veselia produsă de apariția celorlalți doi amici, Colline și Schaunard, se va stinge odată cu venirea muribundei Mimi, adusă de Musetta. Cu toate eforturile afective și materiale ale prietenilor, Mimi își dă sfârșitul în locul unde a fost fericită odinioară, înconjurată de cei dragi.

  • Carmen de Georges Bizet

Carmen este o operă cu muzica compusă de Georges Bizet pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée.

Premiera operei a avut loc la „Opéra Comique” din Paris, la 3 martie 1875.

Actul I

Într-o piață din Sevilla, soldații se amuză pe seama trecătorilor. Le trezește interesul frumoasa Micaëla, o tânără de la țară, venită să-și caute iubitul, pe Don José. Apar muncitoarele de la manufactura de tutun. Între ele se remarcă senzuala Carmen, care încearcă să-l provoace pe Don José. Intâlnirea Micaëlei cu Don José prilejuiește rememorarea amintirilor legate de satul lor natal. La manufactură izbucnește un scandal, ce culminează cu arestarea lui Carmen. Ea îl vrăjește pe Don José și, în schimbul promisiunilor de a-l reîntâlni, acesta o ajută să fugă.

Actul II

La hanul lui Lilas Pastia se întâlnesc, pentru a petrece, țigani și contrabandiști. Apariția toreadorului Escamillo le stârnește entuziasmul. Cucerit de farmecul frumoasei Carmen, Escamillo îi propune să-l urmeze; ea îl așteapta însă pe iubitul ei, Don José. Acesta vine, iar Carmen cântă și dansează pentru el. Conjunctura nu-i permite lui Don José să se mai întoarcă la garnizoană, fiind nevoit să se alăture contrabandiștilor.

Actul III

Don José regretă că a dezertat, constatând, în plus, că nici Carmen nu-l mai iubeste. Aceasta îsi ghiceste în cărți, de unde afla că va muri curând. Micaëla îi aduce lui Don José vestea iminentei morți a mamei sale. El va trebui să plece, chinuit însă de gândul că, între timp, Carmen se îndrăgostise de Escamillo.

Actul IV

Înainte de începerea coridei, Carmen și Escamillo își mărturisesc iubirea, în timp ce Don José, ascuns, îi urmărește. Cu toate insistențele lui Don José, Carmen refuză categoric să-l urmeze, iar el, înnebunit de gelozie, o ucide.

 

  • Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart

Nunta lui Figaro (conform titlului original Le nozze di Figaro sau Le nozze di Figaro o sia la folle giornata – „Nunta lui Figaro sau o zi nebună”), înregistrată K 492 în catalogul operelor lui Mozart) este o operă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat și bazat pe comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais – La folle journée ou Le mariage de Figaro.

Premiera absolută a operei a avut loc la 1 mai 1786, la „Burgtheater” din Viena.

Nunta lui Figaro este o operă plină de contraste, cu arii melodioase, care la rândul lor evoluează dintr-un cântec linistit, într-o explozie sonoră fulminantă.

Contele Almaviva, căsătorit cu Rosina, dar plictisit de ea, încearcă să o cucerească pe subreta Susanna, logodnica lui Figaro. Contele încearcă să împiedice nunta celor doi, ajutat de Marcellina, menajera doctorului Bartolo. Marcellina încearcă să-l forțeze pe Figaro să o ia de nevastă, în contul unei datorii pe care acesta nu a putut să i-o restituie. Figaro, la rândul său, încearcă să împiedice acest plan și să o ia de soție pe Susanna. Planul Marcellinei se destramă când Figaro află întâmplător că Marcellina este de fapt mama sa, de mult pierdută. După multe trucuri și aventuri, Figaro și Susanna redobândesc încrederea și dragostea, iar Contele Almaviva este nevoit să o roage pe Rosina să-l ierte.

Actul I

Într-o cameră din palatul contelui Almaviva din Sevilla, Figaro măsoară odaia pentru a așeza mobila. Logodnica lui, Susanna, își pregătește ținuta de nuntă. Curând, Susanna află de la Figaro că acea cameră îi este destinată ei după căsătorie. Susanna îi spune că domnul conte îi face avansuri și în fiecare dimineață îi trimite scrisori de amor. Aflând acestea, Figaro se înfurie și dorește să îi dejoace planurile contelui. După aria „Se vuol ballare”, „signor Contino”, intră doctorul Bartolo în scenă, tutorele contesei Rosina. Împreună cu Bartolo intră și o bătrână menajeră – Marcellina. Aceasta a inventează un act în care îi cere lui Figaro o sumă de bani pe care Figaro nu i-o poate da. Iar dacă Figaro nu plătește la timp suma de bani, el trebuie să se căsătorească cu Marcellina. Susanna, auzind așa ceva își bate joc de pretențiile menajerei. Dar, Bartolo vrând să se răzbune pe Figaro, deoarece l-a ajutat pe conte să o ia de soție pe Rosina, și nu l-a lăsat pe el, (Bartolo) să se căsătorească cu ea, (în Bărbierul din Sevilla), o ajută pe Marcellina. Intră apoi pajul Cherubino care, din cauza dragostei sale față de femei în special de contesa Rosina, îl enervează pe conte. Cherubino spune că a venit ca să își ceară scuze Barbarinei, deoarece a intrat în camera ei și o roagă pe Susanna să îl ajute. Apoi, îi face cameristei Susanna o declarație de dragoste. Auzindu-l pe conte, Susanna îl ascunde pe Cherubino pe un fotoliu acoperit de cearșaf (scena 19). Contele îi face declarații de dragoste. Sosirea profesorului de muzică al Susannei, Don Basilio, o face pe aceasta să-l ascundă pe conte după fotoliu. Basilio intenționează să-i spună că Cherubino că ar fi îndrăgostit de Rosina. Auzind acest lucru, contele iese din ascunzătoare și îl descoperă pe Cherubino, luănd cearceaful de pe fotoliu. Almaviva hotărăște să il pedepsească pe pajul necredincios, trimițăndu-l într-unul din regimentele sale. Glumeț, Figaro îi povestește lui Cherubino în aria „Non piu andrai” cum e să fii militar. Apoi, contele amână nunta lui Figaro și a Susannei.

Actul II

În camera ei, Rosina este sigură că contele nu o mai iubește. Susanna, Figaro și Rosina, plănuiesc să-i facă contelui o farsă: Susanna îi va scrie contelui o scrisoare în care îl invită pe acesta la o întâlnire în grădină, însă va merge doar Cherubino, abia venit din armată, îmbrăcat în hainele cameristei Susanna. Pajul vine și îi cântă contesei o serenadă, acompaniat de Susanna cântând la chitara contelui. Dar, se auzi vocea lui Almaviva! Susanna și Rosina erau cuprinse de panică, neștiind ce să facă. Susanna plecă, iar contesa îl ascunse pe Cherubino într-o altă cameră. Contesa, refuzând să deschidă dulapul, îl pune pe gânduri pe conte. Împreună cu soția lui, contele se duce să își ia uneltele pentru a sparge ușa. În acest timp, Susanna îi deschide ușa lui Cherubino și îi spune să sară pe geam. Susanna se duce în camera în care a fost ascuns pajul. Contele venind cu un topor, rămăsese surprins să vadă că în cameră era Susanna. Lucrurile i-au din nou o întorsătură rea, deoarece a venit grădinarul Antonio, plângându-se contelui că un adolescent (Cherubino) i-a distrus florile. Figaro spune că el este vinovatul, dar contele nu credea. Marcellina, Bartolo și Basilio, amână iar nunta celor doi.

Actul III

Susanna îi scrie contelui un bilet în care îl invită la o întâlnire în grădina palatului, seara. Contesa este nevoită să se ducă ea, dar îmbrăcată în hainele Susannei. Mai târziu, Marcellina și Bartolo află că Figaro era de fapt fiul lor, iar contele este obligat să îl lase pe valetul său să se căsătorească cu Susanna. În timpul căsătoriei, Susanna îi dă biletul.

Actul IV

În grădina palatului, Barbarina caută acul cu care a fost sigilat biletul cameristei. Contele i-a cerut Barbarinei acul pentru a i-l da Susannei în semn că ar fi primit biletul. Figaro o vede pe Barbarina și curând află povestea cu acul. Apoi, valetul Figaro se crede înșelat. În întuneric se văd două femei: Rosina și Susanna. Dar una are rochia celeilalte. Susanna îi spune lui Figaro cât de mult îl iubește. Apoi, începe aventura – Cherubino crede că Susanna e contesa și contele crede că contesa este Susanna și amândoi fac declarații de dragoste pretinselor iubite. Dar Figaro, știe care este soția lui, datorită glasului ei. Susanna și Figaro se amuză văzând că domnul conte a fost păcălit. Almaviva își cere scuze contesei pentru infidelitatea sa, iar Figaro și Susanna își redobândesc dragostea și fericirea de altă dată.

 

  • Traviata de Giuseppe Verdi

Traviata (în italiană La traviata) este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi pe libretul în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii.

Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853.

Povestea Traviatei

Traviata a fost inspirată de Rose Alphonsine Plessis (1824 – 1846) (născută în satul Nonant, nu departe de orașul Bayeux din Franța), care a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. Ajunsă la Paris fără bani, a început să practice prostituția. La 18 ani devenise deja cunoscută ca una din cele mai scumpe curtezane (care în limba italiană se numește „traviata”). Spre a scăpa de urmărirea familiei, și-a schimbat numele de fată în Marie-Duplessis. În această perioadă, l-a cunoscut pe scriitorul Alexandre Dumas-fiul (1824 – 1895), care s-a îndrăgostit de ea și cu care a întreținut strânse legături amoroase. Legătura lor au continuat chiar și după căsătoria ei, până la prematura ei moarte, în urma unei tuberculoze, la data de 3 februarie 1846, la vârsta de numai 22 ani. Sicriul ei, acoperit cu o mulțime de camelii, floarea ei preferată, a fost depus în cimitirul Montmartre. În anul 1848, Alexandre Dumas fiul a publicat romanul „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi, La Traviata, cu singura diferență că în operă, personajul feminin apare sub numele de „Violetta Valery”.

Actul I

Petrecere în saloanele Violettei Valery, din Paris.

Un grup însuflețiți de aristocrați veseli și domnisoare îndatoritoare s-a întâlnit pentru încă o noapte de petrecere și plăceri, unde „L’amistà s’intreccia al diletto”(„Prietenia merge mână-n mână cu plăcerea”). Novice și un pic dezorientat în acest vârtej de cuvinte și muzică, Alfredo Germont se lasă prezentat de prietenul său Gastone cu intenția de a o cunoaște personal pe stăpâna casei, obiectul unei pasiuni secrete. Violetta este obosită de atâta atenție, așa încât, pentru a dramatiza puțin scena, propune un toast colectiv („Libiamo ne’ lieti calici”/”Să bem din vesele cupe”). Petrecerea continuă: în salonul alăturat începe muzica de vals; invitații pleacă să danseze, dar un acces de tuse împiedică ieșirea Violettei, care rămâne pe loc, sprijinită de Alfredo. Ecoul muzicii de vals ajunge până în centrul scenei, servind drept fundal al conversației celor doi: declarațiile de dragoste ale bărbatului („Un dì, felice, eterea,/mi balenaste innante”/”Într-o zi, fericită, ușoară ca un fulg,/mi-ai apărut dinaintea ochilor”) se amestecă cu refuzul șǎgalnic al femeii care nu îi poate promite decât o prietenie („Ah, se ciò è ver, fuggitemi…/căci nu-ți pot da decât prietenie”). Prinși din nou în tumultul petrecerii pe cale să se termine, cei doi își dau întâlnire pentru a doua zi. Mijesc zorile, iar Violetta, rămasă singură, meditează tulburată la efectul produs asupra ei de vorbele tânărului Alfredo: să fi sosit ziua primei ei iubiri adevărate, momentul „de a fi iubită iubind?” (cântabile „Ah, fors’i lui che l’anima”/”Poate că el va fi acela”). În mod sigur nu (tempo di mezzo „Follie…follie…delirio vano è questo”/”Ce nebunie! În van e-al meu delir!”). Dar destinul Violettei este cu totul altul: să-și continue viața veselă și independența socială de până atunci (cabaletta „Sempre libera degg’io/folleggiare di gioia in gioia”/”Mereu liberă, ca un fluture în zbor/de la o plăcere la alta”).

Actul II

Tabloul 1

Alfredo și Violetta trăiesc fericiți, retrași la țară, în apropiere de Paris. Aflând de la camerista Annina că Violetta și-a vândut bijuteriile pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreținerii conacului, Alfredo pleacă în grabă la Paris, să procure bani. În absența sa, apare Giorgio Germont, care îi cere Violettei să-l părăsească pe Alfredo, deoarece logodnicul fiicei sale nu este de acord cu această „legătură imorală”. După o grea luptă sufletească, Violetta hotărăște să renunțe la iubirea sa și pleacă la Paris, lăsând o scrisoare prin care comunică hotărârea de a se întoarce la viața de petreceri. Revenind, Alfredo nu se lasă convins de rugămințile tatălui său de a se întoarce acasă, în sânul familiei. Găsind pe masă o invitație de la Flora, pleacă în fugă spre Paris, unde știe că o va găsi pe Violetta.

Tabloul 2

Bal în casa Florei Bervoix. Printre alți invitați, la masa de joc se află și Alfredo. Intră Violetta la braț cu baronul Douphol. Între baron și Alfredo izbucnește o ceartă, ce tinde spre duel. Violetta îl imploră să nu-și riște viața. Alfredo este de acord, cu condiția ca Violetta să se întoarcă la el. Ținându-și promisiunea făcută lui Giorgio Germont, Violetta îi mărturisește lui Alfredo că îl iubește pe Douphol. Într-un acces de furie, Alfredo o jignește și este provocat la duel de către baron.

Actul III

Părăsită de toți prietenii, ajunsă în pragul mizeriei, Violetta zace pe patul de suferință. Doar Annina și Doctorul Grenvil, rămași credincioși, caută să-i dea curaj. Pe neașteptate apare Alfredo, care a aflat între timp adevărata cauză a despărțirii lor și s-a convins de nevinovăția Violettei. Din nou, cei doi tineri țes planuri pentru o viață fericită. Sosește și Giorgio Germont care, prețuind noblețea sufletească a Violettei, este acum de acord cu căsătoria lor. Dar, prea târziu… Boala necruțătoare nu iartă și Violetta se stinge în brațele lui Alfredo, pe care l-a iubit atât de mult…

  • Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini

Bărbierul din Sevilla  (în italiană Il Barbiere di Siviglia ossia L’inutile precauzione) este o operă bufă în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816 avându-l ca figură centrală pe Figaro. În unele situații, actul întâi și al doilea se interpretează fără pauză, și sunt luate drept primul act, iar al treilea drept al doilea act.

Alte personaje la fel de importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo și Contele Almaviva. Personajele secundare sunt Bertha, Fiorello. Acțiunea se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aceasta operă a fost inspirată din nuvela lui Pierre Beaumarchais cu același nume.

Actul I și II (în casa doctorului Bartolo)

În zorii zilei, Almaviva și un grup de muzicieni cântă o serenadă adresată Rosinei. Dintr-o stradă alăturată apare Figaro. El își laudă istețimea, oferindu-se să-l ajute pe Almaviva, care, ocazional, se prezintă sub numele studentului Lindoro. Rosina dorește să-i transmită un bilet lui Lindoro și cere ajutorul lui Figaro. În conversația lui cu Bartolo, Don Basilio își învață interlocutorul cum să scape de Almaviva, utilizând calomnia. În casă intră Almaviva, deghizat în ofițer și cere găzduire. Bartolo surprinde un schimb de bilețele și face scandal. Jandarmii sosesc, dar, la legitimarea contelui, se retrag, lăsându-i pe toți uimiți.

Actul III (în casa doctorului Bartolo)

Almaviva se reîntoarce, travestit în maestru de muzică, pentru a-l înlocui pe Basilio, bolnav. Ca să câștige încrederea Rosinei, îi dă acesteia un bilet (din partea lui Almaviva). În timpul lecției, cei doi îndrăgostiți, sub ochii lui Bartolo, își mărturisesc iubirea. Intrarea neașteptată a lui Don Basilio riscă să răstoarne toate planurile, înfuriindu-l pe Bartolo, care își dă seama că a fost păcălit. Bătrânelul a trimis după notar, ca să urgenteze căsătoria cu copila sa, convingând-o pe Rosina că Lindoro nu este decât un mijloc al lui Almaviva. Începe furtuna și, găsind un moment prielnic, Figaro și contele vin să o ia pe Rosina. El refuză să-i urmeze, dar Almaviva își dezvăluie adevărata identitate. Basilio este de acord, contra unui „cadou”,să le slujească drept martor, iar Bartolo, odată ce i-a trecut supărarea, acceptă situația, cu atât mai mult, cu cât îl va consola zestrea fetei.

Sper că v-am trezit curiozitatea și că o să participați, în orice loc din țară vă aflați, la o piesă de calitate care vă va face să trăiți intens, să reflectați asupra realității în care trăim și să doriți să faceți o schimbare în viața dumnevoastră.

Dacă doriți să participați la una din spectacolele Operei Naționale Cluj Napoca, noi vă oferim posibiliatea participării cu o reducere de 50%.

Pentru detalii acesați https://www.cuponas.ro/Bro%C8%99uri-informative/Opera-Nationala-Cluj-Napoca

O zi excelentă, vă doresc!

Cu drag,

Echipa Cuponaș.ro

You may also like

Leave a Comment

indexsy